miercuri, 5 octombrie 2011

Spre înnoirea creației (Guest post)

Dintotdeauna, omul a transformat dimineaţa lui Dumnezeu în umbra morţii. Creaţia, pe care Dumnezeu o făcuse atât de frumoasă, s-a transformat curând într-o sălbăticie cu spini şi mărăcini. Pământul care, în ceasul dimineţii sale fusese martorul binecuvântării Domnului, a fost blestemat. Israel, care a rostit cântarea de laudă pe malurile Mării Roşii, a devenit prizonier în temniţele Babilonului, iar pământul a fost lăsat nelucrat şi părăsit sub picioarele asupritorilor necircumcişi. Soarele (Domnul Isus), care în dimineaţa Betleemului s-a ridicat deasupra lumii cu lumina sa, a apus în noaptea Calvarului – din cauză că omul păcătos L-a respins. Acum, acelaşi Isus trebuie să vadă umbrele înserării creştinătăţii care, în curând, va apune la miezul nopţii judecăţii din Apocalipsa. Împărăţia care va apărea ca lumina „unei dimineţi fără nori“, urmează să ia sfârşit în marea apostazie a lui Gog şi Magog, şi în trecerea cerurilor, şi a pământului dinaintea feţei Aceluia care stă pe marele tron alb.
Totuşi, Dumnezeu va menţine dimineaţa unui cer nou şi a unui pământ nou în frumuseţea şi prospeţimea dintâi. În „povestea“ Sa nu vor fi umbre de seară ale stricăciunii omului, nici noaptea judecăţii. Ea va fi menţinută ca o singură zi eternă, al cărei soare nu va coborî niciodată.
De nenumărate ori, Dumnezeu a încercat să facă un nou început, ca atunci în răcoarea dimineţii, dar omul, de fiecare dată, a transformat dimineaţa Lui în umbra morţii. Totuşi, Dumnezeu nu poate locui în întuneric. Prin urmare, deşi omul poate cufunda întreaga scenă în întuneric, El Însuşi va face, din nou, gloria Lui să fie minunată şi bucuria Lui să fie sigură. După ce a chemat lumina din întuneric, la început, în ceasul dimineţii primei creaţii, va păstra eterna frumuseţe a dimineţii celei de-a doua creaţii.